„Fie că este vorba de dirijat, schiat sau de condus mașini de curse, eu pur și simplu vreau să fiu cel mai bun.” (Herbert von Karajan)
Ceilalți dirijori erau faimoși, renumiți, însă Karajan era un star. Faima sa trecea dincolo de cercurile muzicale și pătrundea în rândul oamenilor obișnuiți. Nimeni nu își amintea ce marcă de mașină conducea Furtwängler, însă orice ziarist austriac putea spune că Herbert von Karajan conducea un Mercedes-Benz 300SL cu numărul de înmatriculare … Îi plăcea schiul nautic. Era un pilot excelent. Conducea mașini sport. El singur afirma: „lumea crede că dirijatul este doar o pauză de la hobby-urile mele”.
Herbert von Karajan (5 aprilie 1908 – 16 iulie 1989) a fost unul dintre cei mai mari dirijori ai secolului al XX-lea. Conform [7], originea sa este greacă sau aromână (în acest caz, a avut un strămoș pe nume Gheorghe Ion Caraion). A început studiul pianului la vârsta de 4 ani. În perioada 1916-1926 urmează cursurile Conservatorului „Mozarteum” din Salzburg iar apoi cele ale Academiei din Viena, 1926-1929.
În 1928, la doar 20 de ani, debutează ca dirijor-șef al orchestrei din Ulm, Germania. Tot în 1928, dirijează opera „Salome” de Richard Strauss la Opera din Salzburg. La Festivalul din Salzburg debutează în anul 1933 cu opera „Faust” de Charles Gounod. În 1935, într-un turneu, dirijează la Opera Națională din București. Datorită performanței din 1938 la Opera din Berlin a operei „Tristan și Isolda”, criticii vremii l-au considerat drept unul dintre cei mai mari dirijori de operă din Germania, alături de Furtwängler și de Sabata.
Atunci a început contractul cu casa de discuri Deutsche Grammophone (DG), alături de care va efectua sute de înregistrări. În 1949 începe colaborarea cu Philharmonia Orchestra, proaspăt înființată de Walter Legge, la casa de discuri EMI.
.jpg)
În 1955 este numit directorul muzical (pe viață) al Filarmonicii din Berlin, ca succesor al lui Wilhelm Furtwängler.
Am punctat câteva date importante din activitatea lui Karajan. În continuare ne vom referi la câteva dintre înregistrările sale de referință.
Câteva dintre ele au primit distincția „Gramophone Award” (considerată Oscarul muzicii clasice): (1988) Strauss: „Der Rosenkavalier” (cu Elisabeth Schwarzkopf, Christa Ludwig etc), London Philharmonia Orchestra, EMI; (1984) Mahler: „Symphony No. 9”, Berlin Philharmonic Orchestra, DG; (1982-1983) Strauss: „Metamorphosen”, Berlin Philharmonic Orchestra, DG; (1981) Wagner: „Parsifal” (cu Peter Hoffman, José van Dam etc), Berlin Philharmonic Orchestra, DG.
.jpg)
Trebuie remarcată integrala simfoniilor lui Beethoven din anii 1961-1962 cu Filarmonica din Berlin, care culminează cu Simfonia a IX-a la care ia parte un minunat cvartet de soliști: Gundula Janowitz, Hilde Rössel-Majdan, Waldemar Kmentt și Walter Berry.
Aceeași Gundula Janowitz împreună cu Walter Berry, Christa Ludwig, Fritz Wunderlich și Dietrich Fischer-Dieskau realizează sub coordonarea maestrului înregistrarea oratoriului „Die Schöpfung” (Creația) a lui Haydn, apărută la DG în 1966.
Înregistrarea „Triplului concert pentru vioară, violoncel și pian” (op. 56) al lui Beethoven din 1970 (apărut la EMI) a unit sub bagheta dirijorului alte trei personalități ale secolului al XX-lea: David Oistrakh (vioară), Mstislav Rostropovich (violoncel) și Sviatoslav Richter (pian).
Colaborarea, mai sus menționată, cu Philharmonia Orchestra a oferit oportunitatea unor înregistrări istorice (apărute la EMI): (1953) Humperdink: „Hansel și Gretel” (cu Elisabeth Schwarzkopf etc); (1954) Mozart: „Cosi fan tutte” (cu Elisabeth Schwarzkopf, Nan Merriman etc); (1956) Verdi: „Falstaff” (cu Elisabeth Schwarzkopf, Tito Gobbi, Anna Moffo etc).
Tot cu Herbert von Karajan ca dirijor de operă merită amintite înregistrările: (1964) Bizet: „Carmen” (cu Leontyne Price, Franco Corelli etc); (1954) Donizetti: „Lucia di Lammermoor” (cu Maria Callas, Giuseppe de Stefano etc); (1955) Puccini: „Madama Butterfly” (cu Maria Callas, Nicolai Gedda etc); (1956) Verdi: „Il Trovatore” (cu Maria Callas, Giuseppe de Stefano etc); (1963) Puccini: Tosca (cu Leontyne Price, Giuseppe de Stefano etc).
.jpg)
În anul 2002 a fost înființat Premiul Muzical „Herbert von Karajan”, în valoare de 50 000 de euro, care trebuie să fie folosiți de beneficiar în ajutorarea tinerilor muzicieni. A fost oferit în anul 2003 violonistei germane Anne-Sophie Mutter, cea care la 15 ani a înregistrat cu maestrul „Concertele pentru vioară KV 216 și KV 219” ale lui Mozart (1978, DG).
O mențiune aparte merită discul apărut în colecția EMI: „Great Recordings of the Century” ce cuprinde interpretările pianistului român Dinu Lipatti ale lucrărilor „Concertul pentru pian op. 54” de Schumann și „Concertul pentru pian nr. 21 Elvira Madigan” al lui Mozart (1948, respectiv 1950).
Herbert von Karajan a fost cel mai bine vândut artist al „muzicii culte”, numărul exemplarelor vândute fiind estimat în anul 2007 la 200 de milioane.
Referințe și recomandări:
[1] Frank Hamilton, „Maria Callas. Performance annals and discography”, 1996.
[2] Norman Lebrecht, „The life and death of classical music”, Anchor, 2007.
[3] Richard Osborne, „Herbert Von Karajan: A Life in Music”, Northeastern, 2000.
[4] Roger Vaughan, „Herbert Von Karajan: A Biographical Portrait”, Norton, 1986.
[5] http://www.gramophone.co.uk/
[6] http://en.wikipedia.org/
[7] http://ro.wikipedia.org/
Sursa: Stiri.Botosani.ro
alexnegrescu 